Momentele dificile prin care trece echipa, atât din punct de vedere al rezultatelor cât și în ceea ce privește instabilitatea de la nivelul băncii tehnice i-au făcut pe suporterii dinamoviști să se reunească în Peluza „Cătălin Hîldan”.
Fanii „Câinilor” din Peluza Sud au emis un comunicat, postat pe site-ul www.romanianultras.net, prin care anunță că după șase ani vor reveni în Peluza Nord, locație pe care au părăsit-o în 2003. Decizia a fost luată după partida Dinamo – Unirea Urziceni, scr 2-1, meci disputat în etapa a șaptea a Ligii I, când unul dintre fondatorii Peluzei Sud a încercat să distrugă ceea s-a construit în cei șase ani.
Suporterii „alb-roșii” au afișat ieri la partida cu Gloria Bistrița un banner pe care sta scris „Nu trecem în neființă / Puneți-vă altă dorință” mesajul fiind îndreptat către toți cei care au încercat de-a lungul timpului să dizolve facțiunile galeriei care au susținut echipa de la Peluza Sud.
Puteți citi comunicatul integral emis de suporterii dinamoviști:
„Puterea nu ne interesează, doar Dinamo contează!„, acesta a fost crezul care ne-a îndrumat timp de 6 ani în Sud.
Începând cu meciul Dinamo – Gloria Bistrița din etapa a 11-a, majoritatea membrilor Peluzei Sud au decis să revină în Peluza Cătălin Hîldan, locul de unde au plecat în 2003. Această hotărâre survine în urma evenimentelor petrecute la meciul Dinamo – Unirea Urziceni din etapa a 7-a, când unul dintre fondatorii Peluzei Sud a apelat, în interesul propriu, la oameni din afara fenomenului, pentru a distruge ceea ce s-a construit timp de 6 ani.Cel care a comandat această acțiune nu este prima oară când recurge la diverse metode pentru a destabiliza Peluza Sud. De-a lungul timpului, el a făcut tot ce-i stătea în puteri pentru a-i îndepărta pe cei ale căror idei nu coincideau cu ale lui (grupuri și mulți independenți importanți). Văzând că în lipsa lui (interzis voluntar pe stadioanele din România, după meciul de la Pitești), Peluza Sud Dinamo continuă să existe și chiar urma un drum ascendent, neavând puterea necesară de a prelua conducerea alături de puținii oameni care-l mai susțineau din peluză, s-a agățat de ultima șansă și a apelat la interlopi. Si a folosit aceeași metodă ca în 2004 atunci când conducerea clubului a forțat grupurile de la Peluza Sud să renunțe la proteste, aceleași mijoace folosite în trecut împotriva lui și pe care le-a condamnat cu putere. Această „intervenție” a avut două pretexte. Primul a fost interzicerea de către membrii Peluzei Sud a afișării pe gard a unui steguleț deținut de două persoane care nu au respectat unitatea și hotărârile peluzei. Cel de-al doilea pretext a fost legat de deplasarea în Austria, realizată și cu banii strânși de Peluza Sud pentru biletele de la meciul din Ghencea, care (până la urmă) au fost gratuite. Precizăm că ambele acțiuni au fost votate și aprobate de toți membrii Peluzei Sud prezenți la ședințe.
De fapt, adevăratul motiv al „intervenției” a fost dorința de îndepărtare a noastră din peluza, pentru a-și atrage fără bătai de cap foloase financiare și a atrage simpatia conducătorilor clubului. În urma acestor evenimente, toți cei care am făcut parte din Peluza Sud, am ales să nu mai continuăm într-o peluză care se vrea condusă de interlopi și am decis să susținem independent clubul din Peluza Cătălin Hîldan. Această mutare s-a realizat în urma discuțiilor cu liderii grupurilor din PCH, împreună cu care vom apăra în continuare culorile lui Dinamo.
Ați spus că „nu vă conduce nimeni”, acum conduceți pe nimeni.
Cu conștiința împăcată, cei care nu s-au vândut niciodată (Șerpii, DNL, FFS, Power Puff, DOL și independenții, alături de majoritatea membrilor fondatori ai Peluzei Sud)”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER